vitraliu din catedrala din Chartres

Vitraliile s-au transformat intr-o arta cu adevarat in Evul Mediu, odata cu metamorfozarea lor intr-o forma picturala avand ca principal obiectiv ilustrarea scrierilor narative din Biblie in contextul in care cea mai mare parte a polulatiei acelor vremuri nu stia sa scrie si sa citeasca. Se subintelege ca in aceasta perioada, la fel ca majoritatea formelor de arta existente la acea vreme in partea crestina a lumii, productia de vitralii a fost destinata aproape exclusiv decorarii catedralelor si bisericilor crestine.

Intre secolele X-XIII, contructiile in stil Romanesque(precursor al stilului Gotic) si Gotic timpuriu cereau cantitati importante de sticla care erau incadrate in rame robuste de fier. Catedrala Notre-Dame de Chartres in Franta precum si Catedrala Canterbury din Kent, Anglia sunt printre cele mai cunoscute exponente ale acestei perioade de plin avant al artei vitraliilor.
Pe masura ce arhitectura gotica a evoluat intr-o forma mai complexa si mai ornamentala, dimensiunea ferestrelor a crescut pentru o mai buna iluminare a interioarelor. Complexitatea formelor si modelelor vitraliilor precum si dimensiunile acestora atinge apogeul prin stilul Flamboyant in Europa, iar recordul absolut al dimensiunii este atins prin tehnica stilului perpendicular in Anglia.

In Orientul Mijlociu, mestesugul producerii sticlei colorate s-a pastrat si chiar a inflorit odata cu instaurarea perioadei islamice. Spre deosebire de tehnica timpurie europeana, in orase ca Damasc si Aleppo, produsele de calitate ridicata erau realizate fie din sticla cu un mare grad de transparenta, fie din sticla suflata cu aur.

Probabil tehnica evoluata din Orientul Mijlociu a fost preluata de catre europeni odata cu primele cruciade si aplicata ulterior in marile catedrale crestine. In evul mediu producerea vitraliilor va fi ridicata la rang de arta.

vitraliu cu motiv tribal

A realiza vitralii este un mestesug stravechi: pentru cei mai multi e un hobby, iar pentru putini este o arta. S-a folosit de-a lungul timpului la realizarea de ferestre si abajururi pentru corpuri de iluminat – in general pentru modelarea intensitatii si culorii surselor de lumina – urmarindu-se obtinerea de spectacole luminoase.

In ultimul timp, odata cu diversificarea tehnicilor de prelucrare, s-a trecut la productia de cutii din sticla colorata, ceasuri, usi de mobilier, rame pentru imagini si alte obiecte decorative.

In posturile viitoare voi face o trecere in revista a metodelor de obtinere a vitraliilor, plecand de la metodele traditionale, folosite din cele mai vechi timpuri, pana la cele moderne si rapide de astazi.

Exemplu de vitraliu

Vitraliile sunt compozitii decorative formate din bucati de sticla colorata, dispuse simetric sau asimetric si legate între ele prin retele de plumb si prinse prin tije metalice de sasiul usii sau ferestrei.

Originile vitraliilor se pierd în istorie. Tehnica a fost derivata probabil din fabricarea bijuteriilor si mozaicurilor. Vitraliile, asa cum le cunoastem azi, se pare ca au aparut odata cu construirea bisericilor, cele mai vechi datând din secolul al X-lea. Tehnica vitraliului, în linii mari neschimbata pâna astazi, a fost descrisa de calugarul Teophilus pe la anul 1100.

Stilul gotic, cu biserici din ce în ce mai înalte, dar si mai luminoase, a folosit vitraliile la o scara nemaîntâlnita pâna atunci. Calugarul Abbot Suger de la manastirea St. Denis a reconstruit biserica manastirii, oferindu-ne unul din primele exemple de stil gotic in care vitraliul a jucat un rol definitoriu. În jurnalul sau, tinut pe tot parcursul lucrarilor, si-a exprimat credinta ca lucrurile frumoase ridica omul mai aproape de Dumnezeu.

In secolul al XV-lea, in plin apogeu al goticului, atitudinea fata de vitraliu s-a schimbat, acesta devenind mai mult pictura si mai putin element generator de atmosfera. Culorile au devenit mai pale, figurile reprezentate acopereau adesea întreaga fereastra. Pictura a devenit mai sofisticata, iar noile tehnici descoperite sau redescoperite au permis redarea detaliilor galbene si aurii. Nervurile de plumb acceptate pâna atunci ca necesare si decorative au devenit un “rau necesar”, camuflat cât mai bine prin compozitia desenului.

Renasterea a generat o lunga perioada în care vitraliul a existat doar ca sticla pictata.

Simbolismul original si tehnicile au fost aproape uitate.În aceasta perioada, vitraliul pictat a devenit un accesoriu la moda în locuinte, cladiri publice si biserici. Semnele heraldice realizate în aceasta maniera, pe fond transparent, erau foarte populare în epoca. În secolul XVIII, majoritatea vitraliilor medievale au fost înlocuite cu sticla pictata, iar majoritatea informatiilor despre vitralii a început sa se piarda.

În mijlocul anilor 1800, Anglia a cunoscut o revitalizare a interesului pentru arhitectura gotica. Câtiva istorici amatori si oameni de stiinta au redescoperit tehnicile de lucru si au dezvaluit secretele producerii sticlei colorate. Atelierele de sticlarie au început sa produca versiuni de ferestre în tehnica si stilul medieval. John LaFarge si Louis Comfort Tiffany, doi pictori americani, au inceput sa experimenteze, independent unul de celalalt, încercând sa produca o sticla ce avea capacitatea de a crea efecte vizuale fara a fi pictata. Curând, cei doi au devenit concurenti. LaFarge a creat si brevetat în 1879 sticla opalescenta. Tiffany a dezvoltat si popularizat produsul si curând numele lui a devenit sinonim cu acesta. Folosind taieturi complicate si sticla bogat colorata, dispusa în straturi ce dau un plus de textura si profunzime, cei doi au devenit principalii furnizori atât pentru biserici, cât si pentru resedinte private. Procedeul de utilizare a foliei de cupru ca substitut pentru plumb, i-a permis lui Tiffany crearea de abajururi, bine primite odata cu introducerea iluminatului electric.

Sursa: ro.wikipedia.org