Sticla colorata a fost produsa de catre oameni din cele mai vechi timpuri. Atat egiptenii cat si romanii excelau in productia de mici obiecte decorative din ceramica si sticla colorata, iar in Asia Mica, asirienii detineau importante centre in Sidon, Tyre si Antioch.
In multe din bisericile crestinismului timpuriu – secolele IV – V e.n. – au fost descoperite ferestre realizate din mici bucati taiate de alabastru asezate in rame de lemn, dand la acea vreme un efect de vitraliu luminii care le traversa. Dovezile utilizarii vitraliilor propriu-zise dateaza din secolul VII, in Britania, facandu-se referire la muncitori adusi din Franta pentru a aplica aceasta tehnica.
In Orientul Mijlociu, mestesugul producerii sticlei colorate s-a pastrat si chiar a inflorit odata cu instaurarea perioadei islamice. Spre deosebire de tehnica timpurie europeana, in orase ca Damasc si Aleppo, produsele de calitate ridicata erau realizate fie din sticla cu un mare grad de transparenta, fie din sticla suflata cu aur.
Probabil tehnica evoluata din Orientul Mijlociu a fost preluata de catre europeni odata cu primele cruciade si aplicata ulterior in marile catedrale crestine. In evul mediu producerea vitraliilor va fi ridicata la rang de arta.